Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris.


Bunicul era originar din Piatra-Neamţ şi bunica din Bacău. Bunicul Tobias a fost croitor şi a învăţat-o această meserie şi pe mama mea. Atât bunicul cât şi bunica erau religioşi, tradiţionalişti, vorbeau idiş în casă, dar ştiau şi româna destul de bine. Nu cunosc numele fraţilor şi surorilor lor. Despre ramura familiei din partea mamei mai ştiu că era ceva mai înstărită decât cea din partea tatei.

Unii veri ai ei din Piatra-Neamţ nepoţi din partea buniculuipe nume Pescaru, aveau restaurante în acel oraş din Moldova. Tot din partea mamei mai erau în familie câţiva avocaţi, publicişti şi artişti. Eu îmi amintesc de unul singur, pe nume Ionel Ţapu, văr al mamei. Acesta a fost un artist în adevăratul sens al cuvântului. Cânta la vioară şi, fiind foarte talentat, a fost trimis la studii la Paris, ţinut acolo cu mari eforturi financiare de restul familiei. Numai că el era boem şi singurul lucru cu care s-a ales de la Paris a fost o vioară nouă.

S-a întors în ţară, pe la sfârşitul anilor şi a abandonat vioara pentru tobe. S-a angajat la cel mai important teatru de revistă al ţării, la Cărăbuş-Savoy din Bucureşti. Cu trupa acestui teatru a făcut turnee în toată lumea, numai că în a fost izgonit din teatru, ca toţi evreii Defini ia flirtului. În timpul războiului a putut să cânte în teatrul evreiesc Baraşeum din capitală, iar după război a fost angajat în prestigioasa Orchestră a Radiodifuziunii.

Încând actorilor evrei li s-a interzis să joace pe alte scene, aceştia s-au refugiat la Baraşeum, unde au făcut spectacole de revistă foarte apreciate. A avut o fiică, Virginica, care a plecat în America după război. Mama a avut un frate, pe nume Tobias Iules. Nu mai ştiu Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris ce se ocupa, dar ştiu că în timpul războiului era deja căsătorit cu Silvia, şi ea tot de religie mozaică, o femeie de o inteligenţă nativă ieşită din comun.

În au vrut să plece în Rusia, Om 58 ani cauta femeie la graniţă li s-a spus că situaţia acolo e foarte gravă şi că e riscant să plece, aşa că s-au întors în ţară. După război au făcut alia în Israel, s-au stabilit într-un kibuţ şi au făcut acolo agricultură de performanţă. Am ţinut legătura cu ei chiar şi pe vremea comuniştilor, când era greu să ai corespondenţă cu străinătatea. Iules şi Silvia au un fiu, Felix, care a fost ofiţer în armata israeliană şi a luptat în războiul din Numele lui îl poartă şi fiul meu.

Mama, Tobias Surica, s-a născut în la Piatra Neamţ. Din păcate, mama ei a murit la naştere, si ea a fost crescută de o mătuşa, sora mamei mele, pe nume Ţipora.

Tatăl a fost croitor în Piatra Neamţ şi de la el a învăţat această meserie pe care o practica cu multă iscusinţă, mai ales atunci când situaţia financiară a familiei era mai grea. În s-a mutat la Bucureşti, singură, pentru a-şi găsi de lucru. Printr-o peţitoare l-a cunoscut pe tatăl meu, care în era militar, şi s-au căsătorit când el nu terminase încă armata. Mai întâi s-au logodit, pe data de 3 iunieşi după câteva luni s-au căsătorit.

Au avut o nuntă evreiască: s-au căsătorit la rabin, sub kipa, dar şi la autorităţile civile, iar petrecerea a avut loc într-o casă de pe strada Romulus.

www intalnire bogat om

Mama a păstrat legătura cu peţitoarea care i l-a prezentat pe tata, pentru că îmi amintesc că se mai întâlnea cu ea şi discutau despre familie, despre greutăţi, despre copii. Cu toate că a fost o căsătorie intermediată, părinţii mei s-au înţeles tot timpul foarte bine, s-au respectat şi au avut un mariaj foarte trainic.

Declarația Balfour () - Wikipedia

Ştiu că era foarte credincios, habotnic chiar, deoarece nu se lăsa fotografiat, considerând că astfel ar încălca porunca Decalogului de a nu-ţi face chip cioplit.

Singura fotografie care exista cu el, i-a fost făcută pe ascuns. Din păcate, această fotografie s-a pierdut. Ştiu sigur că limba lui materna era idişul, dar vorbea şi limba română.

Ţicu Goldstein | mshost.ro

A trăit şi a lucrat toată viaţa în Huşi, având meseria de croitor. Nu ştiu nimic alte rude din partea lui, aşa cum ştiu foarte puţin despre fraţii şi surorile tatălui meu. Ştiu de o soră numită Adela născută la Huşi şi care a emigrat în Canada împreună cu soţul şi copii, înainte de începerea celui de al doilea război mondial.

Adela era religioasă, dar moderat, adică ţinea sărbătorile şi mergea din când în când la sinagogă. Nu-mi amintesc cum îi cheamă pe copii, iar pe soţul ei parcă îl chema Ilie, dar nu-i ştiu numele de familie.

browse the website in

O altă soră este Simona, care plecase în America pe la sfărşitul anilorşi a vrut să ne ia şi pe noi acolo, dar se apropia războiul, şi nimeni nu-i mai vroia pe evrei. Tata a mai avut un frate, pe nume Lupu Goldstein — al cărui nume original era Wolf —, născut la Huşi şi stabilit la Dorohoi. În timpul războiului el, împreună cu soţia şi cei trei copii, au fost deportaţi în Transnistria. Au supravieţuit cu toţii şi imediat după război au plecat în Israel.

Din păcate, sunt puţine informaţii despre rudele mele, şi eu sunt primul care regretă acest lucru. Ramura din partea tatei era săracă şi era constituită în principal de muncitori: tâmplari, dulgheri, ceasornicari. Păstram totuşi legătura cu ei, deşi în timpul celui de-al doilea război mondial, mulţi dintre ei au avut de pătimit din partea autorităţilor antonesciene [Regimul antonescian].

Tata, Lazăr Goldstein, s-a născut la Huşi în A urmat doar patru clase elementare, deoarece a trebuit să muncească pentru a-şi câştiga existenţa. A plecat de acasă cam pe la 18 ani matrimoniale femei panciu a ajuns în Bucureşti. Nu ştiu de unde a învăţat meseria de tâmplar, dar era foarte priceput şi a avut un atelier al lui în Bucureşti în care mai lucrau încă doi ucenici.

Era foarte harnic şi stăruitor şi ştia ce înseamnă lucrul bine făcut. Construia mobila de la un cap la altul şi a lucrat, de multe ori, pentru persoane importante, ca scriitorul Liviu Rebreanu [Liviu Rebreanuprozator si dramaturg roman, autor al unor romane sociale importante, ca "Ion", "Răscoala", "Pădurea spânzuraţilor"] sau proeminentul om politic Armand Călinescu.

Tata ar fi vrut ca toată familia să-l ajute în munca lui, pentru că nu-i avea mereu pe cei doi ucenici. Eu îl ajutam destul de des. Deşi aveam doar 10 ani cunoşteam bine lemnul şi-mi plăcea mirosul de mobilă nouă.

Treaba mea era să lustruiesc mobila şi asta era o operaţiune destul de delicată, pentru că dacă îmi obosea mâna trebuia să ridic repede pensula îmbibată cu substanţe chimice de pe mobilă, pentru că altfel se imprima şi ardea respectivul obiect de mobilier.

Copilăria mea La un moment dat, tata a pierdut atelierul, din cauză că nu a reuşit să-şi plătească impozitul.

  • Colaborarea de stat, privată și economică[ modificare modificare sursă ] Ea constă, pe de o parte, într-o colaborare de stat anunțată, la prima vedere, fără excludere, cu toate statele vecine [1]iar în partea sa specifică, cu statul german.
  • Colaboraționismul în Franța - Wikipedia
  • Der Judenstaat a fost certificatul de naștere al mișcării politice a sionismului [5].

Aşa că într-o frumoasă zi de primăvară, au venit unii de la Poliţie şi de la Primărie şi băteau într-o tobă uriaşă, citind în văzul lumii hotărârea prin care tatei i se lua atelierul. A fost o scenă ca în Evul Mediu. Aşa că tata a devenit muncitor individual şi de multe ori lucra la client acasă. Situaţia noastră s-a deteriorat, iar mama a fost nevoită să lucreze ca croitoreasă, meserie pe care o învăţase în copilărie de la tatăl ei.

Mama se ocupa de tot în casă: ea spăla, făcea curat şi avea grijă de copii şi de tata, pentru că nu ne-am permis niciodată să avem o bonă sau o servitoare.

Search form

Nici vorbă de aşa ceva. Se îmbrăca după moda timpului şi avea avantajul că putea să-şi lucreze singură rochiile. De sărbători, după ce pregătea casa pentru primirea Pesahului, a Purimului, sau a Hanukăi, mama se ducea la Templu Coral, şi nu la sinagoga Malbim, unde mergea tata de obicei.

Ei îi plăcea mai mult acolo pentru că vroia să vadă şi să fie văzută.

Signs Of The Times - Morning Session

La Templul Coral se legau mai uşor prietenii, relaţii… Noi, copiii ne jucam în curtea sinagogii, sau ne trimiteam bezele cu cunoscuţii care stăteau la balcon. Eu şi cu fratele meu mai mâncam pe furiş, dar mama se făcea că nu observă.

A avut toată viaţa o vitalitate extraordinară. Părinţii mei au avut doar doi copii: pe fratele meu, Marcel Goldstein, născut înşi pe mine, care sunt mezinul, născut în Pe Marcel mi-l amintesc ca pe un băiat frumos şi elegant.

I-ar fi stat bine să fie actor. Nu ştiu dacă a mers la grădiniţă, dar ştiu că a mers la o şcoală românească, când încă se mai putea acest lucru.

Java Dating Site

A început să muncească de foarte devreme, cam de pe la 12 ani. Din păcate, nu prea a vrut să înveţe, deşi era foarte inteligent şi îi plăcea să citească şi citea enorm. În copilărie, stăteam amândoi până noaptea târziu şi citeam, şi a doua zi raportam cine a adormit ultimul.

Festivalul Filmului Evreiesc, între 10 și 18 octombrie, la București

De fapt, cărţile au apărut în casă aduse de el, pentru că eu nu am găsit la noi decât o singură carte, de ghicit în cafea. Tot el a adus un patefon, la care ascultam diverse cântece: muzică sinagogală, opere. Fratele meu era înnebunit după muzica de operă, şi mergea foarte des la converte la Opera Română, unde putea intra oricând dorea pentru că îl mituia pe controlorul de bilete. Era o fire veselă, îi plăcea să meargă la petreceri. Avea mulţi prieteni studenţi, şi evrei şi neevrei, majoritatea săraci, şi cum lucra şi avea salariu, îi mai ajuta din când în când.

Mai întâi, părinţii l-au dat ucenic la un ceasornicar Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris nume Carniol, pentru a învăţa această meserie răspândită printre evreii săraci din România. Era prin Din păcate, Marcel nu prea avea răbdarea cerută de această îndeletnicire: cu o mână repara ceasul, cu alta zgâria peretele, de plictiseală.

Totuşi, ironia sorţii a făcut că după război s-a ocupat o vreme de ceasurile de pontaj de la întreprinderea Electromagnetica, aşa că el trebuia să ajungă primul la serviciu. Se trezea în fiecare dimineaţă la ora 4. Porecla lui era Pendulică, pentru că avea ca hobby pendulele, şi ajunsese să alcătuiască o colecţie frumuşică. În fine, după episodul cu ucenicia la ceasornicar, părinţii Cum sa ti i daca tipul meu este inregistrat la un loc de intalnire dat ucenic la magazinele lui Bernard Kaufman, unde fratele meu a fost vânzător câţiva ani, până prin Eu m-am născut în Bucureşti, la data de 7 octombrie Numele meu, Ţicu, vine de Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris Ţipora [pasăre, în ebraică] şi este numele mătuşii care a crescut-o pe mama.

Părinţii mei aşteptau o fată şi se gândeau să-i pună acest nume. În primii ani ai copilăriei am locuit într-o casă acceptabilă, situată pe strada Logofăt Tăutu, dar părinţii au trebuit să se mute curând de acolo şi am ajuns în strada Negru Vodă, în două cămăruţe mizere.

În Bucureşti nu a existat un ghetou în adevarătul sens al cuvântului, evreii se puteau stabili oriunde işi puteau permite sa-şi cumpere locuinţe. Educatoarea era domnişoara Jenny, o fiinţă blândă şi delicată.

fete pentru baieti temerin

Din păcate, costa destul ed mult pentru bugetul familiei şi după o vreme nu mai m-am dus. De perioada de grădiniţă se leagă amintirea primului drum făcut cu automobilul, ceea ce pentru Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris de atunci era desigur un lux.

Trebuia să mergem la teatrul Savoy, unde grădiniţa mea avea serbare, iar maşina i-a dus acolo pe cei care jucau pe scenă. Toată lumea a râs, când trebuia să fie un moment tragic. Aşa încât cariera mea de actor a început şi s-a terminat cu o singură replică. Şcoala primară am făcut-o la Şcoala evreiească de pe strada Colonel Orero, unde, fiind numai evrei, eram într-un fel protejat. Se făceau atunci opere de binefacere, pentru că la şcoală mâncam şi uneori primeam de acolo îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Uneori însă nu puteam ajunge la şcoală pentru simplul motiv că nu aveam ghete sau pantofi cu care să mă încalţ. Îmi părea rău că nu am colegi români şi că nu e o şcoală mixtă, ca să cunosc şi fete.

Luam note bune, am fost şi premiant de multe ori. Îmi plăcea foarte mult limba română şi am intrat în patima cititului: citeam o carte în două zile. De catedră era întotdeauna rezemată o rangă de fier, pe post de sperietoare, pentru că nu o folosea nimeni fapt. În schimb, eram bătuţi cu o linie de tei, foarte rigidă.

matrimoniale femei cauta barbati fălești

După o asemenea bătaie primeai 40 de lovituri la fiecare palmăpalma ţi se umfla de trei ori. O încasai dacă chiuleai, dacă nu-ţi făceai temele, dacă nu învăţai. Profesoara de caligrafie, care era cam nebună şi făcea crize de isterie, avea o altă metodă: te punea pe jos şi te călca în picioare.

Sau te trăgea de perciuni până ţi-i smulgea. Am fost bursier, pentru că învăţam bine şi pentru că părinţii nu aveau posibilităţi materiale pentru a plăti taxele. În liceu am fost în relaţii foarte bune cu directorul Litman şi cu nepotul acestuia, Dan Alter. Tata îi mai lucra directorului tâmplărie acasă la el, undeva la Şosea, într-o zonă rezidenţială a Bucureştiului. Acest om avea un suflet mare şi generos. La el la şcoală s-au refugiat mulţi profesori şi elevi evrei eliminaţi din şcolile româneşti.

Erau câte doi-trei profesori la latină, la istorie. Nu era nevoie de toţi, dar în acest fel îi ajuta să supravieţuiască.

Meniu de navigare

Acest profesor remarcabil ne-a arătat o dată fotografii făcute la Paris cu Bergson şi cu alţi oameni de ştiinţă francezi. Când am terminat liceul mi-a scris o dedicaţie pe o carte de pregătire a bacalaureatului la filosofie.

Veţi vedea mai departe câtă dreptate a avut. Mi-a mai rămas în minte un profesor de franceză pe care nu ştiu cum îl chema, nici măcar nu era la clasa mea.

Account Options

Într-o recreaţie — era iarnă —, ne băteam cu zăpadă şi eu l-am lovit, din greşeală, drept în ochi. Am încremenit ca o statuie când am văzut ce am făcut. I-am cerut scuze, iar el, ca un lord, a plecat mai departe fără să-mi spună o vorbă. Această distincţie şi înţelegere mi-au rămas în minte ca ceva extraordinar. Sigur, profesorii o duceau şi ei greu. La noi la franceză era profesoară doamna Lupu, o femeie foarte frumoasă dar şi foarte rea. A fost rea până când a adus pe lume un copil, apoi s-a schimbat radical.

Franceză însă am învăţat, chiar foarte bine, de vreme ce acum sunt traducător din această limbă.

Am făcut şi hederul, care era pe fosta stradă Mămulari, aproape de Sinagoga croitorilor, unde se află acum Muzeul de istorie al comunităţii evreieşti din Bucureşti.

Era un fel de ieşivă, unde am făcut şi pregătirea Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris Bar Miţva, sub patronajul tânărului rabin pe atunci, Alexandru Şafran. Am fost şef de promoţie şi în această calitate Intalnire cu o singura intalnire evreiasca Paris vorbit, la Templul Coral, în numele tuturor băieţilor confirmaţi atunci.

Am fost fascinat de şarmul personal pe care rabinul Şafran îl avea încă de pe atunci. El nu cobora la turmă, ci ridica turma la el. Peste ani, i-am povestit rabinului — din a cărui operă am tradus în română — impresia pe care mi-a făcut-o în copilărie.